Număr: 52
Locatie: ANDOLINA, com. Ciocănești, jud. Călărași;
Toponim: -
Cod de sit: -
Incadrare cultural-cronologica: Boian (faza Vidra), Neolitic târziu;
Descrierea contextului arheologic În anii 1960-1962, la câteva sute de metri de așezare (la Km 21), au fost descoperite 9 morminte de inhumație, aparținând mai multor perioade. Dintre acestea doar 5 au putut fi atribuite, cu certitudine culturii Boian, faza Vidra (M1, M2, M3, M5 și M7). Acestea conțineau indivizi (adulți și copii), în poziție chircită, pe partea stângă, orientați aproximativ spre E. M1 (suprafața II, ad. 1,15 m) – schelet aparținând unui adult, aflat în poziție chircită, moderată, așezat pe partea stângă; craniul, păstrat parțial era orientat E; brațul stâng era puternic îndoit din cot și așezat cu palma în dreptul obrazului; brațul drept așezat în lungul corpului; femurele formau unghi drept cu coloana vertebrală iar tibiile și peroneele formau unghi de 40 de grade cu femurele; falangele picioarelor s-au descompus; M2 (suprafața III, partea N, ad. 1,35 m) – scheletul unui adult aflat în poziție chircită moderată, așezat pe partea stângă; frontalul și maxilarul superior distruse de săparea unei gropi ulterioare; M3 – schelet de copil, păstrat fragmentar; M5 (între șanțul IV și V, ad. 0,90 m) – aparține unui adult, aflat în poziție chircită moderată, pe partea stângă, cu craniul orientat ENE; așezat cu fața în sus, cu craniul răsucit spre dreapta; femurele formează un unghi de 60 de grade cu coloana vertebrală; M7 (partea S a suprafeței IV, ad. 0,80 m) – schelet de adult aflat în poziție chircită moderată, pe partea stângă, orientat SES; stare proastă de conservare;
Inventar funerar: M1 – 30 de mărgele din scoică (24 Spondylus și 6 Dentalium); 28 de mărgele din cupru, toate descoperite în jurul gâtului; topor de piatră, plat, de formă trapezoidală, lustruit; M2 – 65 de mărgele din scoica Spondylus și Dentalium (culoare verzui-albăstruie);
Analize antropologice: -
Alte tipuri de analize: -
Date C14: -
Analogii: Prin poziția, orientarea și adâncimea la care se afla scheletul, M1 prezintă analogii foarte apropiate cu mormintele descoperite și cercetate la Grădiștea Ulmilor(Comșa, 1961).
Colectiv cercetare: colectivul Muzeului de Istorie Călărași;
Trimiteri bibliografice: Comșa, Eugen, „Mormântul neolitic descoperit lângă satul Andolina”, în Studii și Cercetări de Istorie Veche, XII, 2, 1961, p. 359-363. Comșa, Eugen, Istoria comunităților culturii Boian, București, 1974, p. 203-206. Kogălniceanu, Raluca, ”Human remains fom the Mesolithic to the Chalcolithic Period in Southern Romania. An Update on the Discoveries” în Archaeologia Bulgarica, XVI, 3 (2012), p. 1-46. Lazăr, Cătălin, Mihai Florea, Ciprian Astaloș, Theodor Ignat, Mădălina Voicu, Vasile Opriș, The Catalogue of the Neolithic and Eneolithic Funerary Findings from Romania, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012.