Număr: 55
Locatie: CERNAVODĂ, oraș Cernavodă, jud. Constanța;
Toponim: Columbia D
Cod de sit: -
Incadrare cultural-cronologica: Hamangia, Neolitic târziu;
Descrierea contextului arheologic Începând cu anul 1953, în cadrul unor săpături exclusiv de salvare, au fost descoperiți aproximativ 500 de indivizi, în morminte individuale, în cea mai mare parte, dar și multiple, secundare și sub formă de oase umane dezarticulate. Poziția predominantă a scheletelor este aceea „întins pe spate”, dar și întins pe partea dreaptă (rar stângă). Jumătate dintre mormintele pentru care s-a putut realiza determinarea fiind orientate cu capul spre SE, urmată de direcția ESE. În afara mormintelor există și aglomerări de oase umane despre care nu se poate preciza cu siguranță dacă aparțin unor morminte răvășite sau unor gropi menajere. În raportul de săpătură din 1956 este precizată și existența unor complexe care au fost interpretate drept mormânt cenotaf. Nu se poate vorbi de un mod unitar de poziționare a brațelor, care întinse pe lângă corp, apar mai mult sau mai puțin îndoite din cot. Membrele inferioare au fost aranjate, în general, paralel cu corpul.
Inventar funerar: În privința inventarului funerar s-a constatat o diferențiere cantitativă între cele două zone ale complexului numite „cimitirul de jos” (sărac sau lipsă) și „cimitirul de sus” (bogat și niciodata lipsă). - lame de silex, dăltițe de piatră șlefuită, topoare (unele miniaturale); - râșnițe; - străpungătoare de os; - ceramică: vase neornamentate, grosiere, insuficient arse; vase ornamentate, din pastă fină; miniaturale dar și de mari dimensiuni, așezate lângă bărbia defunctului sau lângă femur; - idoli (depuși câte unul sau doi, cel mai adesea din lut dar și din marmură) reprezentând fie un personaj feminin în picioare, fie personaj feminin șezând; - piese de piatră albă cu forme rotundă-bomată și rotundă-plată; - podoabe din os (inel), scoică (brățări, perle), marmură (brățară, pandantiv), cupru (o bobiță); - ofrande de animale (domestice sau sălbatice): maxilare (câte 2-3 la un loc, așezate la cap sau la picioare), bucranii (în zona capului);
Analize antropologice: Olga Necrasov a efectuat analize antropologice pe 556 de subiecți dar și pe resturile foarte fragmentare ale altor 113 presupuși indivizi, material osteologic recuperat din depozitul Institutului de Arheologie din București. Rezultatele acestor analize indică un tip de populație provenită din amestecul între un fond uman autohton din Dobrogea și populații nou venite, de proveniență est-circummediteranienă.
Alte tipuri de analize: Analizele arheozoologice efectuate de O. Necrasov, în 1959, au arătat că cel mai comun animal, ale cărui resturi au fost descoperite în cea mai mare parte a mormintelor, este Sus Scrofa, urmat de Bos Taurus și Equus hydruntinus. R. Kogălniceanu notează prezența câinelui, în morminte dar și în afara lor.
Date C14: -
Analogii: R. Kogălniceanu realizează o sinteză a asemănărilor dar și a deosebirilor dintre necropola de la Cernavodă și cea de la Durankulak. Analogii există în principal la nivelul: - poziției de depunere a decedatului, în groapă, întins pe spate, cu membrele superioare și cele inferioare, în poziții diverse; - vase ca obiecte de inventar, depuse în locuri similare; - prezența sporadică a cuprului; - ofranda de carne sub formă de dinți, mandibule sau cranii întregi; - morminte cenotaf; - prezența redusă a copiilor; - durată lungă de folosire, care se întinde pe mai multe etape de evoluție a culturii Hamangia;
Colectiv cercetare: S. Morintz, D. Berciu;
Trimiteri bibliografice: Berciu, Dumitru, S, Morintz, „Șantierul arheologic Cernavodă (reg. Constanța, r. Medgidia), în Materiale și Cercetări de Arheologie, III, 1957, p. 83-92. Berciu, Dumitru, S, Morintz, „Săpăturile de la Cernavodă (reg. Constanța, r. Medgidia), în Materiale și Cercetări de Arheologie, V, p. 99-114. Kogălniceanu, Raluca, Primele necropole din neoliticul și eneoliticul României, Teză de doctorat, Universitatea „Alexndru Ioan Cuza”, Iași, 2009. Lazăr, Cătălin, Mihai Florea, Ciprian Astaloș, Theodor Ignat, Mădălina Voicu, Vasile Opriș, The Catalogue of the Neolithic and Eneolithic Funerary Findings from Romania, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012. Morintz, S., D. Berciu, P. Diaconu, „Șantierul arheologic Cernavodă”, în Studii și Cercetări de Istorie Veche, VI, 1-2, 1955, p. 151-163. Necrasov, Olga, Niculae Haas, Sergiu Haimovici, Constantin Maximilian, Dardu Nicolăescu-Plopşor, V. „Date asupra faunei descoperite în 1956”, în Materiale și Cercetări Arheologice, V, p. 110-112. Necrasov, Olga, Maria Cristescu, Niculae Haas, Constantin Maximilian, Dardu Nicolăescu-Plopşor, IV. „Observaţii preliminare asupra materialului osteologic uman descoperit în 1956 la Cernavoda”, în Materiale și Cercetări de Arheologie, V, p. 106-110.