Cimitirele evreiești din jud. Alba
    Proiecte

 

Patrimoniul comunităților etnice. Cimitirele evreiești din județul Alba

 

Derulat în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, Comunitatea Evreilor Alba Iulia, Federația Comunităților Evreiești din România și Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, proiectul de cercetare a cimitirelor evreiești din județul Alba a fost inițiat de Departamentul de Istorie, Arheologie și Muzeologie al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în anul 2014. S-au alăturat colegii de la Departamentul de Științe Exacte și Inginerești, responsabili pentru partea topografică a cercetării și, pentru un timp, o reprezentantă a cu Center for Research for Romanian Jewry, din cadrul Universității Ebraice din Ierusalim, pentru descifrarea inscripțiilor de pe pietrele tombale. Ne-am asumat un dublu obiectiv, de recuperare și valorificare a informației păstrate pe pietrele funerare, pentru realizarea căruia am parcurs mai multe etape:

1. marcarea topografică și inventarierea pietrelor funerare și a fragmentelor de pietre funerare identificate în sectorul vechi al cimitirului din Alba Iulia, în număr de 676;

2. inventarierea altor 14 cimitire evreiești din cele 18 existente în județul Alba și sesizarea stării lor actuale de conservare;

3. realizarea unei arhive fotografice cu imagini de mare rezoluției  pentru fiecare piatră funerară, pentru salvarea inscripțiilor;

4. publicarea unui catalog al cimitirului, reflectând prima etapă a cercetării: Istorii în piatră. Cimitirul evreiesc din Alba Iulia. Partea I (Cluj-Napoca: Mega, 2014);

5. organizarea unei prime tabere de restaurare, coordonate de Valentin Ștefan, restaurator în piatră (S.C. Stoneart S.R.L.), cu intervenții de stabilizare și conservare asupra unui număr de 14 pietre, jumătate în stare relativ bună de conservare și jumătate în stare critică.

În toate aceste etape, contribuția studenților Departamentului a fost esențială și efectivă, câștigul sub aspectul formării lor profesionale fiind cel mai important beneficiu. Numele lor se regăsesc în calitate de colaboratori la realizarea catalogului menționat mai sus.

În cursul anului curent, pregătim publicarea celei de-a doua părți a catalogului, vom organiza cea de-a doua tabără de restaurare și ne aflăm în căutarea celor mai bune soluții de finanțare pentru realizarea unei amenajări de anvergură a cimitirului, în măsură să-l transforme într-un obiectiv vizitabil. Căutăm și colaboratori pentru transcrierea și traducerea inscripțiilor tombale, de o inestimabilă valoare documentară.

 

 Conf. univ. dr. Daniel Dumitran